Alexandru Bajdechi

Jurist

Astăzi, 18 august 2018, a intrat în vigoare (total) Legea nr. 176/2018 privind internshipul (în continuare Legea internshipului). Fiind vorba de o lege nouă (în sensul că nu abrogă o lege preexistentă) apar mai multe nelămuriri. Voi încerca să lămuresc aceste nelămuriri printr-o serie de articole, fără a pretinde că aceste explicații pot fi singurele corecte sau ar fi exhaustive.

Primul articol este dedicat domeniului Legii internshipului. Cred că aici este și principala problemă a acestei legi. Prima întrebare pe care trebuie să și-o pună un angajator (în sens larg) este când aplică Legea internshipului, Codul muncii sau Legea nr. 258/2007 privind practica elevilor și studenților.

În primul rând, plecăm de la premisa că legea aplicabilă nu reprezintă o opțiune, ci ea este rezultatul unui proces de interpretare (sau calificare) a raportului social. Această idee este întărită și de art. 5 alin. (5) din Legea internshipului care interzice, sub sancțiunea nulității absolute, încheierea unui contract de internship în locul unui contract de muncă.

În al doilea rând, Codul muncii reprezintă o lege care reglementează la modul general relațiile de muncă. Relațiile sociale care intră sub incidența Legii internshipului sunt tot relații de muncă, legea fiind calificată ca fiind organică din acest punct de vedere[1]. Deși reglementează relații de muncă, Legea internshipului nu se completează cu Codul muncii în sensul că acest contract de internship ar fi o specie a contractului individual de muncă. În mod evident, în baza art. 1167 din Codul Civil, normele referitoare la contractul de internship se completează cu dispozițiile Codului Civil. Astfel, contractul de internship pare a fi o locațiune de servicii, așa cum era reglementată în vechiul Cod Civil. Locațiunea de servicii a fost contractul de bază de la care s-a format reglementarea contractului individual de muncă. Deci, din acest punct de vedere, legea pare a fi un regres legislativ.

În al treilea rând, trebuie făcută distincția între practică și internship. Legea internshipului nu se adresează elevilor și studenților în această calitate, fiind menținută în vigoare Legea nr. 258/2007. Aceasta nu reprezintă o ,,omisiune legislativă”. În raportul comisiei de muncă din Camera Deputaților s-a eliminat o referire la Legea nr. 258/2007 tocmai pentru a nu se face confuzie între cele două[2]. Așadar, de fiecare dată când vorbim despre practica elevilor și studenților, vor fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 258/2007. În baza acestei legi, practica poate să fie neremunerată sau remunerată. În acest ultim caz se va încheia un contract individual de muncă.

În al patrulea rând, pentru absolvenții de învățământ superior sunt aplicabile și dispozițiile Legii nr. 335/2013 care se completează cu Codul muncii.

În concluzie, nu poate fi încheiat un contract de internship atunci când vorbim de practica elevilor și studenților sau se poate încheia un contract de muncă. Sancțiunea pentru încheierea unui contract de internship în locul unui contract de muncă este nulitatea absolută a contractului de internship, calificarea raportului juridic ca fiind unul guvernat de Codul muncii și incidența prevederilor art. 15 ind. 1 referitoare la munca nedeclarată, cu consecința evidentă a aplicării unor amenzi angajatorului și angajatului. Până în acest moment nu am reușit să identific situațiile în care se poate încheia un contract de internship.

[1] A se vedea avizul Consiliului Legislativ, http://www.cdep.ro/proiecte/2018/000/00/6/cl768.pdf

[2] ,,Pentru evitarea unor confuzii şi a aplicării defectuoase, chiar abuzive, în ceea ce priveşte practica elevilor şi studenţilor, care face obiectul unei legi speciale şi nu trebuie să fie asociată noţiunii de internship sau activităţii desfăşurate în cadrul programelor de internship.” http://www.cdep.ro/comisii/munca/pdf/2018/rp006.pdf

Share.

About Author

Leave A Reply