Snapchat își schimbă politica înaintea GDPR pentru a-și păstra userii de bază reprezentați din tineri.

Deși GDPR este teoretic o veste bună pentru confidențialitatea datelor persoanelor fizice din UE, cei care investesc în companii majore de tehnologie pot fi speriați de schimbările de pe piață.

WhatsApp a decis să-i elimine pe cei sub 16 ani din serviciile sale în totalitate, dar se pare că Snapchat – o altă aplicație cu o bază de utilizare pentru tineri – adoptă o abordare diferită pentru a se conforma reglementărilor.

Snapchat va păstra mai puține date despre utilizatorii mai tineri

Compania mamă Snapchat, Snap, va înceta să păstreze anumite date despre utilizatorii săi cu vârsta sub 16 ani în cadrul UE, inclusiv istoricul precis al localizării, observat în caracteristica Snap Map. Aceasta înseamnă că milioane de adolescenți mai tineri nu vor fi eliminați din aplicație.

În conformitate cu GDPR, prelucrarea informațiilor personale ale copiilor sub vârsta de 16 ani va fi interzisă, cu excepția cazului în care părinții sau tutorii acordă consimțământul. Diferite țări ale UE vor putea stabili propria limită de vârstă pentru consimțământul privind gestionarea datelor utilizatorilor cu vârste între 13 și 16 ani.

Un reprezentant Snap a declarat pentru Financial Times că oricine din UE cu vârsta de peste 13 ani va putea să se înscrie și să folosească Snapchat după GDPR. Compania nu va mai procesa date contradictorii pentru a păstra utilizatorii și a realiza conformitatea în același timp.

Harta Snap este o caracteristică deosebit de controversată, motiv pentru care un avertisment a fost emis de un număr de școli în 2017, când a fost lansată. S-au ridicat îngrijorări grave privind siguranța aplicației datorită abilităților sale de urmărire.

Conformitatea cu GDPR înseamnă minimizarea colectării datelor

Într-o declarație, compania a scris: ,,În măsura în care SnapChat se bazează pe consimțământul de a procesa datele personale ale utilizatorilor între 13 și 16 ani, vom face eforturile rezonabile necesare pentru a confirma că acordul a fost dat de cineva care deține responsabilitatea părintească, respectând necesitatea de a reduce la minimum colectarea de date suplimentare. „

Potrivit TechCrunch, SnapChat va permite în continuare persoanelor sub 16 ani să utilizeze hărțile de tip Snap și geofiltre, însă abordarea sa în ceea ce privește conformitatea cu GDPR este mai degrabă centrată în jurul nestocării detaliilor locației persoanelor sub 16 ani și al intensificării consimțământului și controalelor pentru utilizatori individuali.

Traducere din: https://www.siliconrepublic.com/enterprise/snapchat-gdpr-data-policy

 

Andreea-Roxana Șutu

Consilier juridic/Consilier GDPR

 

Share.

About Author

Un comentariu

Leave A Reply